luni, 30 aprilie 2012
Salata de cartofi copti
Combinatia de legume din aceasta salata este inedita si foarte satioasa sa nu mai spun 'ridicol' de buna.
Daaa, stiu, exprimarea nu este cea mai fericita dar haideti sa va povestesc cum am facut-o.
Am copt cartofi noi, in coaja. Cand au fost gata, i-am curatat de coaja si taiat cuburi mici.
I-am lasat sa se raceasca apoi i-am condimentat cu sare, piper si ulei de masline.
Am tocat urmatoarele: spanac proaspat, ceapa verde, oregano proaspat, patrunjel si rosii uscate la soare. Am amestecat toate cele cu cartofii proaspat condimentati.
Am hidratat alge marine dulse pentru vreo 10 min apoi le-am maruntit si am pus peste salata.
Apoi am facut un sos bun tare din: seminte de floarea soarelui, caju, ulei de masline, zeama de lamaie si sare.
Am hidratat 30 minute caju si semintele apoi am scurs si am pus in blender impreuna cu uleiul, zeama de lamaie si sarea.
Amestecati tot si adaugati vlastari sau germeni de oricare aveti. Eu, din pacate, nu am avut deloc.
Spor si o saptamana minunata!
sâmbătă, 28 aprilie 2012
Icre de chia
Este prima data cand pregatesc ceva cu seminte de chia si mi-a iesit bun, din prima!
Am pus la hidratat, de aseara, o cana de caju, jumatate de cana seminte de floarea sorelui si o cana de seminte de chia. Semintele de chia devin ca o gelatina, este perfect normal.
De dimineata, le-am scurs si le-am pus in blender alaturi de 5 fire de usturoi verde(firele mele sunt mai mici decat cele din piata, adaptati), o legatura de patrunjel tocat, sare, piper, cateva linguri ulei de masline si putina zeama de lamaie.
Le-am mixat bine si am intins pe felii de paine prajita:)
Apoi, am facut o salata buna din: spanac, patrunjel, ceapa verde si frunze de telina.
Super bun pentru mic dejun!
joi, 26 aprilie 2012
Sepie pe gratar si orez de primavara
Am incins gratarul si am aruncat sepia, spalata bine, alaturi de cateva ciuperci intregi.
Am lasat sa se friga, si pe o parte si pe alta, pentru vreo 10 minute. Cand sepia s-a intarit si a capatat o culoare usor aurie am inceput sa o crestez feliute.
Am mai lasat vreo 5 minute apoi gata.
Ciupercile le-am lasat doar vreo 5 minute.
Intre timp, am fiert orezul 15 minute si l-am scurs. Am asezonat cu sare, piper, ulei de masline, ceapa verde tocata fin, usturoi verde, patrunjel si praf de curry.
Asezati frumos pe farfurie si ne punem sa facem un sos pentru sepie.
Intr-un bol puneti ulei de masline, zeama de lamaie si oregano uscat. Amestecati si turnati peste sepie.
Da, un pranz sau cina foarte gustor.
Spor!
luni, 23 aprilie 2012
Salata cu menta, oregano si alge
Habar nu am de ce am numit-o asa pentru ca este realizata din foarte multe ingrediente speciale.
Este in top 5 cele mai bune salate pe care eu le-am facut.
Am folosit urmatoarele (le scriu repede sa nu le uit):
- spanac proaspat,
- loboda,
- salata verde,
- seminte de floarea soarelui,
- seminte de susan nedecorticat,
- seminte de dovleac,
- un avocado taiat cuburi,
- alge marine'dulse'
- menta proaspata (o cana),
- oregano proaspat (tot asa)
- paste din gris de grau dur intergral cu leurda (link la finalul postarii),
- germeni de lucerna,
- ulei de masline, sare, otet balsamic
Nu va pot scrie cantitatile pentru ca fiecare dintre voi stie pentru cate persoane sa faca sau ce ingredient ii place mai mult si care mai putin.
Dar, va pot spune, ca am pacatuit langa salata si cu un bol mic de tot cu cartofi prajiti + parmezan ras.
Eu zic ca putini cartofi prajiti, odata la cateva luni, nu au facut rau nimanui.
Somn usor!
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/paste/paste-din-grau-spelta-cu-leurda-250-gr-bio-redei.html
Este in top 5 cele mai bune salate pe care eu le-am facut.
Am folosit urmatoarele (le scriu repede sa nu le uit):
- spanac proaspat,
- loboda,
- salata verde,
- seminte de floarea soarelui,
- seminte de susan nedecorticat,
- seminte de dovleac,
- un avocado taiat cuburi,
- alge marine'dulse'
- menta proaspata (o cana),
- oregano proaspat (tot asa)
- paste din gris de grau dur intergral cu leurda (link la finalul postarii),
- germeni de lucerna,
- ulei de masline, sare, otet balsamic
Nu va pot scrie cantitatile pentru ca fiecare dintre voi stie pentru cate persoane sa faca sau ce ingredient ii place mai mult si care mai putin.
Dar, va pot spune, ca am pacatuit langa salata si cu un bol mic de tot cu cartofi prajiti + parmezan ras.
Eu zic ca putini cartofi prajiti, odata la cateva luni, nu au facut rau nimanui.
Somn usor!
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/paste/paste-din-grau-spelta-cu-leurda-250-gr-bio-redei.html
Paste 'scoici' umplute cu verdeturi si couscous
De la un timp fac paste in toate felurile..... dar nu-i nimic ca-s bune!
La inceputul lunii mai voi pleca in Franta pentru un curs de bucatarie si, sper, sa va arat multe retete interesante cand ma intorc: quiche, alte moduri de a pregati peste si fructe de mare, tarte si alte lucruri delicioase.
Dar, pana atunci, sa ne intoarcem la pastele noastre.
Am avut jumatate de punga de paste in forma de scoica de la Bioitalia (pun link-ul la finalul postarii), un sfert de punga de couscous, 4 cepe verzi, 2 fire de usturoi verde, un pumn de patrunjel, ulei de masline si condimente.
Am fiert pastel cat scria pe punga si le-am rasturnat intr-o strecuratoare. Le-am stropit cu putin ulei de masline sa nu se lipeasca si am facut umplura.
Am pus couscous-ul la hidratat in apa calda si l-am lasat pentru vreo 10 minute, pana a devenit moale.
L-am scurs bine si apoi am adaugat: sare, piper, oregano uscat, ceapa verde, usturoi verde, patrujel tocat, zeama de lamaie si ulei de masline.
Apoi am umplut pastele cu compozitia si am presarat parmezan ras.
Spor!
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/paste/bio-conchiglioni-500-gr-bioitalia.html
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/cereale/cus-cus-bio-400-gr-my-bio-natur.html
vineri, 20 aprilie 2012
Penne cu ciuperci pe gratar
Pastele sunt alimente sanatoase, dupa parea mea, daca sunt pregatite cu legume.
In cazul in care le pregatim cu branzeturi si carne devin alimente grele si care ingrasa, mai ales daca le consumam seara.
Pastele din grâu dur nu se lipesc, au un indice glicemic mai scăzut, sunt hrănitoare, conţinând o cantitate mare de proteine. Pe eticheta lor se menţionează tipul: „griş de grâu dur".
Noi, la Magazin alegebio.ro, avem doar paste din gris de grau dur.
Aceasta precizare fiind facuta, va scriu cum am pregatit pastele din imagine.
Am folosit pentru doua portii maricele urmatoarele:
- 250 gr de penne,
- un bol de ciuperci proaspete,
- un bol brocolli proaspat,
- sare, piper,
- oregano uscat,
- 3 fire de usturoi verde,
- patrunjel proaspat,
- jumatate de cana suc de rosii natural,
- ulei de masline natural.
Am fiert pastele 8 minute (conform instructiunilor dupa ambalaj) si le-am asezat intr-o strecuratoare. Am presarat peste: piper, sare si oregano uscat.
Apoi am incins un gratar de aragaz (am unul greu tare de la ikea) si am asezat ciupercile taiate in patru (cu codite cu tot ca aratau bine). Le-am lasat cateva minute sa se friga un pic apoi le-am pus deoparte.
Am incins un woc, am pus ulei de masline si brocolii. Am invartit cateva secunde si am adaugat pastele.
Am luat de pe foc si am adaugat sosul de rosii, zeama de lamaie, usturoiul si patrunjelul tocat.
Eu am pus si un pic de parmezan, este optional.
Dureaza in jur de 15-20 minute, nu mai mult.
Spor!
In cazul in care le pregatim cu branzeturi si carne devin alimente grele si care ingrasa, mai ales daca le consumam seara.
Pastele din grâu dur nu se lipesc, au un indice glicemic mai scăzut, sunt hrănitoare, conţinând o cantitate mare de proteine. Pe eticheta lor se menţionează tipul: „griş de grâu dur".
Noi, la Magazin alegebio.ro, avem doar paste din gris de grau dur.
Aceasta precizare fiind facuta, va scriu cum am pregatit pastele din imagine.
Am folosit pentru doua portii maricele urmatoarele:
- 250 gr de penne,
- un bol de ciuperci proaspete,
- un bol brocolli proaspat,
- sare, piper,
- oregano uscat,
- 3 fire de usturoi verde,
- patrunjel proaspat,
- jumatate de cana suc de rosii natural,
- ulei de masline natural.
Am fiert pastele 8 minute (conform instructiunilor dupa ambalaj) si le-am asezat intr-o strecuratoare. Am presarat peste: piper, sare si oregano uscat.
Apoi am incins un gratar de aragaz (am unul greu tare de la ikea) si am asezat ciupercile taiate in patru (cu codite cu tot ca aratau bine). Le-am lasat cateva minute sa se friga un pic apoi le-am pus deoparte.
Am incins un woc, am pus ulei de masline si brocolii. Am invartit cateva secunde si am adaugat pastele.
Am luat de pe foc si am adaugat sosul de rosii, zeama de lamaie, usturoiul si patrunjelul tocat.
Eu am pus si un pic de parmezan, este optional.
Dureaza in jur de 15-20 minute, nu mai mult.
Spor!
miercuri, 18 aprilie 2012
Avocado umplut-varianta de primavara
Sunt multe variante sa umpli un avocado trebuie doar sa ai rabdare sa se coaca. Din pacate, din supermarket cumparam avocado tare ca piatra, iute ca sageata. Adica crud. In vreo 3-4 zile, la temperatura camerei, se coace.
In seara aceasta, am taiat avocado in doua, am decupat usor miezul, l-am taiat cubulete si l-am asezat in mojar.
Langa cuburile de avocado am pus 3 cepe verzi micute, tocate (ca-s de la mine din curte si nu au crescut prea mari), 2 fire de usturoi verde, tocate, un pumn de patunjel tocat, zeama de la un sfert de lamaie, sare si 50 ml ulei de masline.
Le-am pisat bine cu pistilul si am umplut avocado (ramas asa ca forma, va dati seama din poza :)).
Langa am pus fasole rosie si chips-uri de porumb.
Cam asta fuse cina!
Sa va mearga bine!
Supa de linte galbena si curry
Supele de linte sunt delicioase in orice combinatie!
Pentru 5 portii, maricele, am folosit urmatoarele:
- 250 gr linte galbena
- o cana mica seminte de in,
- o cana mica seminte de susan,
- o lamaie, zeama,
- doua linguri de curry iute (imi place mancarea condimentata),
- o lingura de schinduf, pudra,
- o cana mica ulei de masline,
- sare, piper,
- patrunjel
Fierbeti lintea, 5-7 minute, pana devine moale. Opriti focul si adaugati semintele de in si susan.
Pasati cu blenderul si adaugati zeama de lamaie, praful de curry si schinduf, sare, piper si uleiul de masline.
Amestecati bine si presarati patrunjel.
Merge bine cu avocado umplut sau cu un bol de salata din legume.
Lintea este satioasa, in concluzie va veti satura chiar cu un bol mic de salata simpla, de legume sau cu o jumatate de avocado umplut.
sâmbătă, 14 aprilie 2012
Vinete cu tahin si sumac... tot pentru masa de Pasti!
Nu mi-am propus sa vorbesc despre faptul ca eu nu sunt pe aceeasi rezonanta cu mancarea traditionala care se gateste de Pasti. Asa ca va voi spune doar ca e greu sa vorbim despre iubire si sa macelarim mii de miei.
Acestea fiind spuse, va prezint un aperitiv spectaculos si periculos de 'fusion' :)))).
Aveti nevoie de urmatoarele:
- vinete coapte si scurse bine (am avut congelate din toamna),
- pasta tahin (pasta de susan, gasiti la noi sau la magazinele arabesti),
- sumac (gasiti la magazinele arabesti)
- seminte de susan,
- ceapa verde,
- ulei de masline,
- zeama de lamaie,
- sare, piper.
Bun!
Scurgeti bine de tot vinetele si puneti-le intr-un bol. La 500 gr de vinete (atat am facut) am pus 3 linguri de tahin, o cana mica cu ulei de masline, 4 cepe verzi tocate, doua linguri cu sumac, o lingura seminte de susan, un sfert de lamaie zeama, sare si piper. Amestecati bine tot apoi ornati cu susan si sumac.
:) Din ce in ce mai usor!
vineri, 13 aprilie 2012
Creveti cu pastai si ierburi.... Pasti Fericit si Luminos!
Va urez Pasti Fericite, cu armonie si bucurie!
Acum ca am urat, va scriu despre reteta pe care o propun astazi pentru ca este deosebita si merge de minune la masa de Pasti.
Ingrediente pentru 2 persoane:
- doua cani de fasole galbena, pastai, fiarta 7 min (eu am avut congelata din toamna),
- doua cani de creveti decorticati in prealabil,
- doua cani de orez basmatti, fiert conform instructiunilor gasite pe pachet, si scurs,
- doua cani de rucola proaspata,
- patrunjel proaspat, tocat,
- 4 fire de cepe verzi, tocate,
- 4 fire de usturoi verde, tocate,
- unt de cocos,
- oregano proaspat sau uscat,
- sare, piper.
Incingeti un woc si puneti untul de cocos. Cand ajunge lichid, adaugati crevetii si fasolea pastai scursa bine de apa. Lasati 5 minute sa se patrunda apoi adaugati ceapa si usturoiul. mai lasati 3-4 minute, amestecand din cand in cand, apoi inchideti focul.
Adaugati patrunjelul, oregano, sare si piper.
Asezati in boluri orezul fiert pe care puneti sare si ulei de masline presat la rece. Amestecati si puneti deasupra orezului, crevetii si fasolea pastai.
Ultimul 'strat' este de rucola apoi 'va dorim pofta buna' ;)).
Nu aveti de munca chiar deloc, este foarteee bunnn, sanatos si va ramane timp si de distractie..... mai bun decat mielul asai?
Sarbatori Fericite!
miercuri, 11 aprilie 2012
Cum faci o salata de post satioasa?
Ehh asta da intrebare?
Aseara am ajuns acasa destul de tarziu. Dupa o ora de spinning imi era cam foame iar varianta cu un fruct nu tine la mine.
Asa ca mi-am facut o salata nocturna, vegetala foarte satioasa.
Vorbeam, tot ieri, cu o prietena despre salata de post si cum nu este ea satioasa. Pai de de nu tine de foame? Pentru ca ne-am obisnuit sa punem peste sau branza in salata.
In lista alimentelor satioase, sanatoase si de post gasim urmatoarele: porumb, fasole, fasole pastai, ciuperci proaspete, tofu (ecologic), boabe de naut, linte, mazare, seminte si nuci, etc.
Salata mea contine:
- rucola,
- valeriana,
- brocoli,
- seminte de floarea soarelui crude,
- brocoli crud,
- porumb fiert (conserva d'aucy bio)
- fasole rosie fiarta (conseva Rapuntzel)
- ciuperci champignon crude,
- o felie de paine prajita, taiata bucatele,
- germeni de lucerna,
- ulei de masline,
- sare, oregano uscat,
- zeama de lamaie.
Simplu de tot!
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/legume.html?limit=all
Aseara am ajuns acasa destul de tarziu. Dupa o ora de spinning imi era cam foame iar varianta cu un fruct nu tine la mine.
Asa ca mi-am facut o salata nocturna, vegetala foarte satioasa.
Vorbeam, tot ieri, cu o prietena despre salata de post si cum nu este ea satioasa. Pai de de nu tine de foame? Pentru ca ne-am obisnuit sa punem peste sau branza in salata.
In lista alimentelor satioase, sanatoase si de post gasim urmatoarele: porumb, fasole, fasole pastai, ciuperci proaspete, tofu (ecologic), boabe de naut, linte, mazare, seminte si nuci, etc.
Salata mea contine:
- rucola,
- valeriana,
- brocoli,
- seminte de floarea soarelui crude,
- brocoli crud,
- porumb fiert (conserva d'aucy bio)
- fasole rosie fiarta (conseva Rapuntzel)
- ciuperci champignon crude,
- o felie de paine prajita, taiata bucatele,
- germeni de lucerna,
- ulei de masline,
- sare, oregano uscat,
- zeama de lamaie.
Simplu de tot!
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/legume.html?limit=all
marți, 10 aprilie 2012
Parfumant cu iasomie si lemongras
Pornind de la ideea de a face parfum am ajuns la o solutie intermediara: parfumant.
Pentru mine, in aceasta perioada aglomerata, era cam dificil sa fac parfum asa ca am facut un parfumant natural incredibil.
Pentru 15 ml de parfumant aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
- o lingurita unt de shea
- doua lingurite unt de cacao;
- doua lingurite ulei de crin (puteti pune ulei de masline sau alt ulei presat la rece)
- o lingura apa de morcovi (sau orice alta apa florala sau chiar apa plata)
- absolut de iasomie, 10 picaturi
- ulei de cedru de atlas doua lingurite
- ulei de lemongras 5 picaturi
- emulsifiant natural (sa se amestece apa cu uleiurile) o lingurita
- conservant natural din samburi de grapefruit, o lingurita.
Toate ingredientele le gasiti la noi pe site, va pun link la finalul postarii.
Puneti intr-un ibric cu apa un vas ceramic sau de lut si asezati pe foc (bain marine). Cand fierbe apa din ibric, adaugati in vasul ceramic: untul de cacao, untul de shea si emulsifiantul. Amestecati pana se topesc, apoi inchideti focul.
Luati vasul ceramic din apa si amestecati, cateva minute, pana mai scade un pic temperatura.
Apoi adaugati uleiul de crin, apa de morcovi, coservantul, absolutul de iasomie, uleiul de cedru de atlas si uleiul de lemongras.
Turnati toata compozitia intr-un recipient potrivit si puneti la frigider pana se intareste (cam o ora).
E gata!
Il puteti purta in geanta toata ziua, pentru reimprospatare.
Are un miros puternic, floral dar proaspat in aceelasi timp (datorita uleiului de lemongrass).
Nu raman urme de ulei sau grasime pe piele pentru ca se absoarbe foarte bine lasand doar un miros proaspat-floral.
Sper sa veti incerca!
De data viitoare veti experimenta arome noi in mod sigur.
http://www.alegebio.ro/produse-cosmetice/ape-florale-si-uleiuri-cosmetice.html
joi, 5 aprilie 2012
Flori si primavara
Primavara este minunata!
Toata gradina a inviat, florile au inflorit, caldura .... ce mai, o minunatie.
In Aprilie, puteti planta patrunjel, marar, busuioc, coriandru in general toate mirodeniile, mazare, spanac, salata verde, ceapa si usturoi, gulii, praz, ridichi, morcovi.
Tot luna aceasta puteti planta rasaduri de rosii, ardei si castraveti. Din mai le plantati in gradina.
Florile de primavara se planteaza tomna, apoi ies in fiecare an fara nici cel mai nimim efort din partea noastra.
Noapte buna!
http://www.alegebio.ro/seminte-de-legume.html?limit=all
marți, 3 aprilie 2012
Spaghetti cu rosii uscate si capere
Pentru ca rosii proaspete inca nu avem (cele existente pe piata chiar nu se incadreaza) am folosit tot rosii uscate, ca's foarte bunee.
Am fiert pastele 5 minute si le-am lasat in strecuratoare.
Am avut rosii uscate, nehidratate (adica nu in ulei), le-am lasat de dimineata intr-un pahar cu apa la hidratat. Acum le-am scurs bine, taiat bucatele mici si am pus peste un pic de ulei masline si oregano.
Am incins woc-ul si am pus 5 linguri ulei de cocos aromat peste care am pus brocoli proaspat, taiat cubulete.
1 minut si adaugati rosiile uscate, capere in ulei si doua lingurite de pasta de usturoi (sau usturoi proaspat).
Inchideti focul si adaugati pastele, cateva linguri ulei de masline, oregano, sare, piper, alege maruntite nori (optional) si amestecati totul bine. Puneti cubulete de branza si germeni de care aveti, eu am avut lucerna.
Simplu, simplu de tot!
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/paste/spaghetti-500-gr-rapunzel.html
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/otet-si-ulei/ulei-de-cocos-nativ-intensiv-si-aromat-200-gr-rapunzel.html
http://www.alegebio.ro/produse-alimentare-bio/cereale/rosii-uscate-jumatati-100-gr-rapunzel.html
http://www.alegebio.ro/capere-in-ulei-de-masline-120gr-rapunzel.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)