Obiceiul de a bea ceai este intalnit in mai toate regiunile de pe glob. Acest obicei are cunoscatorii lui si s-a transformat intr-o adevarata cultura.E greu de spus de unde vine ceaiul pentru ca oamenii din toata lumea au facut ceai din plante uscate, locale.
In China, obiceiul ceaiului s-a format in timpul dinastiei Tang, defalcat pe trei categorii: pentru oamenii obisnuiti, pentru preotii de la manastire si pentru familiile regale. In vreme ce obiceiurile calugarilor de la manastire au fost introduse ceva mai tarziu in Japonia, unde au devenit religie (Chao Dao), cele ale familiilor regale au inceput sa varieze, in functie de preferintele fiecaruia, de la dinastie la dinastie. In ceea ce priveste ritualul oamenilor obisnuiti, acesta merita mentionat si el, pentru ca a refuzat eticheta, adoptand inima conceptului, ce vorbea drespre relaxare si placere.
Chinezii au inceput sa bea ceai acum 5.000 de ani, si au pastrat obiceiul pentru oaspetii care le intra in casa. Niciodata nu trebuia intrebat daca oaspetele vrea sau nu sa guste o ceasca de ceai. A lasa un oaspete sa astepte in sufragerie, fara sa i se serveasca ceaiul, insemna o umilire grava, ca si un indiciu ca acesta nu este binevenit in acea casa. Iar daca se dorea ca oaspetele sa nu stea foarte mult, atunci stapanul casei solicita membrilor familiei sau servitorilor "sa serveasca ceaiul", ceea ce insemna ca oaspetele va trebui in curand sa-si incheie vizita.
In japonia ceremonia ceaiului se numeste Sado.
Ceremonia Ceaiului (Sado) este un ritual al prepararii si consumarii ceaiului. Obiceiul este puternic influentat de Zen Buddhism.
In zilele noastre, ceremonia ceaiului este ca un hobby. Multi japonezi interesati de cultura lor iau lectii de ceremonie a ceaiului de la profesori.
Ceremoniile ceaiului sunt tinute in camere japoneze traditionale din comunitati culturale sau in case private.
Ceremonialul in sine consta in multe ritualuri care trebuiesc invatate pe de rost. Aproape fiecare miscare a mainii este descrisa. Practic, ceaiul este preparat mai intai de gazda si apoi baut de oaspeti. Ceaiul este facut din frunze de ceai verde.
Britanicii au un obicei binecunoscut in toata lumea legat de ceai. Ceaiul de la ora 5 este insotit de o gustare si reprezinta un ragaz in timpul zilei.
Fiecare regiune are obiceiurile ei, pentru noi, europenii, cele mai fascinante sunt obiceiurile orientale.
Principalele feluri de ceai sunt:
Ceaiul alb
Mugurii și frunzele foarte tinere, acoperite cu puf alb, trec prin două etape: tratarea termică pentru oprirea fermentării și deshidratarea. Frunzele nu sunt lăsate să se veștejească, nu sunt rulate și nici lăsate la oxidat, păstrându-se cât mai multe dintre caracteristicile inițiale. Pentru că este produs în cantități mici, prețul său este mare.
Ceaiul verde
Frunzele sunt culese, lăsate la veștejit, apoi sunt tratate uscat (în tigăi, dupa metoda chinezească) sau la abur fierbinte la maxim 2 zile după cules pentru împiedicarea oxidării. Frunzele pot fi modelate în formă de perle, de spirale sau lăsat în stare liberă.
Ceaiul oolong
Dupa ce frunzele sunt culese, lasate la stafidit si rulate, timp de 2-3 zile (sau mai mult) sunt intinse pentru oxidare. Ceaiul oolong (sau wulong) este un tip intermediar intre ceaiul verde si cel negru, apropiindu-se ca proprietati mai mult de unul sau de celalalt in functie de perioada cat a stat la oxidat.
Ceaiul negru
Frunzele sunt lăsate să se oxideze complet, procesul durând între 2 săptămânani și o lună, după ce au fost parcurse etapele de veștejire și rulare. Apoi, intervine procesul de stopare a oxidării, de eliminare a umezelii și sortarea frunzelor în funcție de gradul de fărâmițare.
Ceaiul pu-erh
Frunzele culese manual din copaci de ceai bătrâni și sunt sortate, îndepărtându-se frunzele rupte, veștede sau oxidate; sunt întinse în încăperi bine ventilate pentru a se ofili un pic înaintea următoarei etape: stoparea oxidarii prin prăjirea în tăvi. Acum frunzele sunt rulate fără a le rupe și întinse la soare pentru a se usca până mai rămâne nu mai multă umezeală decăt este nevoie pentru ca frunzele să nu se sfărâme, apoi sunt sortate pe 10 categorii/ grade (sau chiar mai multe). Felul în care este prelucrat de acum înainte îl incadreaza șn tipul sheng sau shu.
Pentru a obține pu-erh de tip sheng (crud), frunzele sunt aburite, comprimate în forme diverse și depozitate în camere uscate, care permit o oxidare lentă. O seamă de micro-organisme participă la desăvârșirea aromelor ceaiului pu-erh.
Ceaiul de tip shu este obținut prin oxidarea forțată a frunzelor: acestea sunt întinse, stropite cu apă și lăsate să se oxideze câteva zile până la o lună. Dupa oxidare urmează tratarea cu abur fierbinte și presarea în forme.
Ceaiul se poate aromatiza natural folosind flori, plante aromatice uscate sau uleiuri volatile.
Va puteti planta in jardiniera galbelele sau albastrele, va bucurati de culorile lor splendide vara, apoi le uscati si adaugati in ceai in anotimpul racoros.
Ceaiul natural, indulcit cu miere sau indulcitor natural, este foarte benefic pentru organism.
Iarna il puteti consuma la temperatura corpului iar vara rece cu menta si gheata.
Despre ceai s-au scris si s-au spus multe, prea multe cat sa incapa intr-o singura postare. Mai sunt multe de spus in special despre pudra de ceai matchea, kombucha care se face prin fermentarea unei culturi de ciuperci, depre traditia ceaiului in India, etc. Dar acestea sunt un subiect in sine! Deci ceai rece pentru azi.
Sa aveti o zi minunata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu